PREZENTATĂ
ÎN FESTIVALUL NAŢIONAL
DE TEATRU
În cadrul celei de a XIX-a ediţii a Festivalului Naţional de Teatru, care se desfăşoară în perioada 31 octombrie – 8 noiembrie a.c., Opera Naţională Bucureşti (ONB) va prezenta publicului două spectacole de operă, „Macbeth” de Giuseppe Verdi şi „Evgheni Oneghin” de Piotr Ilici Ceaikovski, precum şi spectacolul de balet „Simfonia fantastică”, pe muzică de Hector Berlioz.
Seria reprezentaţiilor din cadrul FNT va începe duminică, 1 noiembrie, la ora 18:30, cu opera verdiană „Macbeth”, care avut premiera pe scena lirică bucureşteană în data de 17 mai 2008. Regia montării este semnată de Petrică Ionescu, iar concepţia scenografică îi aparţine lui Cătălin Ionescu-Arbore.
Acest spectacol se va bucura de prezenţa extraordinară a baritonului BORIS STATSENKO în rolul titular. Alături de acesta vor evolua soliştii ONB Silvia Sorina Munteanu (Lady Macbeth), Marius Manea (Macduff), Horia Sandu (Banco), ş.a. De asemenea, îşi vor da concursul orchestra ONB şi corul teatrului, pregătit de maestrul Stelian Olariu. Spectacolul se va desfăşura sub conducerea muzicală a dirijorului Iurie Florea.
Baritonul rus Boris Statsenko a absolvit cursurile Conservatorului de Stat din Moscova, la clasa profesorilor Gugo Titz şi Peter Skusnichenko. Încă din timpul studenţiei a cântat ca solist, la Teatrul Muzical de Cameră din Moscova. Boris Statsenko este laureat al concursurilor internaţionale de canto Glinka (Rusia, 1987), Maria Callas (Atena, 1989) şi Ceaikovski (Moscova, 1990). În 1990, a devenit solist al Teatrului Bolşoi din Moscova, unde a interpretat roluri precum Oneghin din Evgheni Oneghin, Yeletsky din Dama de pică, Robert din Iolanta de Piotr Ilici Ceaikovski, Silvio din I Pagliacci de Ruggero Leoncavallo, Valentine din Faust de Charles Gounod, Germont din La Traviata de Giuseppe Verdi, ş.a. În perioada 1993–1999 a fost invitat să cânte pe scena Operei din Chemnitz (Germania). Din 1999 este solist al Operei din Düsseldorf.
A cântat în cele mai prestigioase teatre europene: Germania (Hamburg, Dresda, Berlin, Stuttgart, Frankfurt, Essen, Köln), Finlanda (Helsinki), Norvegia (Oslo), Olanda (Amsterdam), Belgia (Bruxelles, Liège), Franţa (Bordeaux, Toulouse, Montpellier, Strasbourg, Marsilia, Paris), Italia (Torino, Palermo, Veneţia), Danemarca (Copenhaga), Marea Britanie (Londra), Japonia (Tokyo).
Repertoriul său cuprinde peste cincizeci de roluri din opere franceze, italiene şi germane. A interpretat rolurile principale din La Traviata, Stiffelio, Il Trovatore, Nabucco, Falstaff, Rigoletto, Ernani, Un Ballo in Maschera de Giuseppe Verdi, Tosca, La Bohème de Giacomo Puccini, Iolanta, Dama de pică de Piotr Ilici Ceaikovski, Lucia di Lammermoor de Gaetano Donizetti, Război şi Pace de Serghei Prokofiev.
A colaborat cu dirijori precum Michail Jurowski, Marco Armiliato, Marco Boemi, Paolo Carigniani, Wolfgang Goennenwein.
Dintre partenerii de scenă îi amintim pe Luigi Roni, Patrizia Ciofi, Stefano Zeccho, Leo Nucci, Renato Bruson, Piero Giugliacci, Roberto Alagna, Salvatore Licitra, Paata Burchuladze, Anna Caterina Antonacci, Claudio Desderi, Alberto Rinaldi.
Publicul meloman bucureştean a făcut cunoştinţă cu artistul Boris Statsenko în cadrul Festivalului Puccini, pe 22 noiembrie 2008, când a interpretat rolul Scarpia, din opera „Tosca” de Giacomo Puccini, în care s-a afirmat nu numai prin calităţile vocale deosebite, ci şi prin talentul dramatic excepţional.
|