|
Istoria spectacolului liric bucurestean oglindeste
fidel evolutia societatii românesti din ultimele doua secole, integrata
din ce în ce mai firesc civilizatiei europene. În acest sens,
începuturile muzicii profesioniste din Principatele române coincid cu
manifestarile de spectacol muzical, reprezentatiile de opera deschizând
publicului orizonturi nebanuite, pe plan cultural si de cunoastere a
capodoperelor muzicii. În epoca, teritoriul românesc este traversat de
numeroase trupe straine care poposesc în marile orase, oferind
spectacole cu repertoriu italian si german, înca de la sfârsitul
secolului al XVIII-lea (la Bucuresti sustin reprezentatii trupele
conduse de Livio Cinti, Eduard Kreibig, fratii Fourneaux, Th. Gofrey,
prezentând opere de Adam, Auber, Boildieu, Halevy, Herold, Bellini). În
1843 se inaugureaza la Bucuresti primul Teatru italian, cu opera Norma de Bellini, urmata de Lucia din Lamermoor de Donizetti, Barbierul din Sevilla, Cenusereasa
de Rossini. Trupa Henrietei Carl aduce la Bucuresti solisti invitati de
la Milano, iar pentru un timp activeaza si trupa lirica sub conducerea
renumitilor Giuseppe Villa si Giuseppe Brbieri, în timp ce elevii
Scolii Filarmonice prezenta primul spectacol al Semiramidei de
Rossini. Dupa 1850, în paralel cu Teatrul italian activeaza în stagiune
si unele trupe lirice românesti, conduse de N. Luchian, Costache
Caragiale, M. Millo. Chiar amintite sporadic, aceste stagiuni lirice
formeaza un public capabil sa aprecieze titluri montate imediat dupa
premierele absolute, purtând semnaturile unor Rossini, Bellini sau,
dupa 1860, Verdi. Sunt conditiile profesionale care determina optiuni
de cariera si lansarea vocilor românesti în lumea lirica. Se va putea
vorbi deja despre nume care cunosc mari succese în teatrele epocii,
devenind celebritati internationale precum: Euphrosyna Vlasto, “La
Marcollini”, Cornelia Cretu-Höllösi (Budapesta), Rozalia Bodea (Rosa de
Rude, Milano, Paris, Bergamo, Belin, Londra, Viena), continuâmd cu
soprano si prima mare profesoara de canto Elena Teodorini, tenorul
Grigore Gabrielescu, bas-baritonul Dimitrie Popovici-Bayreuth, tenorul
Giovanni Dimitrescu, sopranele Margareta Iamandi “Nuovina”, Zina de
Nori, artisti extrem de apreciati la Scala din Milano, Metropolitan din
New York, Grand Opéra din Paris, dar si la Operele din Sankt
Petersburg, Bayreuth sau Rio de Janeiro. Cea mai stralucita soprana a
acelei pleiade poate fi considerata Haricleea Hartulary, pe care
Saint-Saens o denumise “Darclée”. Interpreta a rolului Tosca în opera
lui Puccini, compusa special pentru ea, Darclée era prietena apropiata
cu Leoncavallo si adesea dublura Adelinei Patti.
Dupa 1870, în întreita sa calitate de compozitor, pedagog si dirijor,
George Stephanescu a desfasurat, timp de câteva decenii, o activitate
atât de importanta prin complexitatea ei, încât ramâne una dintre
personalitatile cele mai marcante ale istoriei artei lirice românesti
din secolul XIX. Pentru Stephanescu, opera trebuia sa reprezinte o
institutie de culturalizare a poporului, o institutie pusa în serviciul
progresului social. Vorbind despre adevarata menire a teatrului
muzical, Stephanescu sublinia: “Teatrul este scoala si distractia
poporului, iar nu a câtorva bogatasi”. Acesta este de altfel
principalul domeniu în care se înscrie cu majuscule numele lui George
Stephanescu printre ctitorii vietii muzicale românesti moderne, din
perspectiva artei lirice. Dupa compania lirica înfiintata în anul 1892
de George Stephanescu, au urmat o seama de initiative menite a impune
ideea Operei Române în viata culturala autohtona. Lansarea trupei
lirice bucurestene la 8 mai 1885, cu opera Linda de Chamounix
de Donizetti cântata în româneste, a fost un eveniment memorabil.
Varietatea repertoriului reflecta ambitiile artistice ale sale si ale
altor promotori. Repertoriul cuprindea operete si vodeviluri si cele
mai iubite opere italiene si franceze ale unor compozitori de maxima
popularitate precum Rossini, Donizetti, Bellini, Verdi, Gounod,
Puccini, Wagner. Criticilor încurajatoare din presa li se adauga
prezenta numerosilor invitati straini, care plasau pe traseul turneelor
lor si scena bucuresteana: Adelina Patti, Mattia Battistini, Titto
Ruffo, Gemma Bellincioni, Luiza Tetrazzini, Leo Slezak, Ernest van
Dyck, Pauline Lucca, Yvonne de Tréville sau dirijori ca Felix von
Weingartner. În primele decenii ale secolului XX, Bucurestii se puteau
mândri cu o viata culturala activa în domeniul operei, printre artisti
de seama ai epocii remarcându-se Florica Cristoforeanu, Elena
Dragulinescu-Stinghe, Romulus Vrabiescu, Edgar Istratty, Enriquetta
Rodrigo, George Folescu, D. Mihailescu-Toscani, A. Demetrescu de Silva,
George Niculescu-Basu, Mircea Lazar, Jean Athanasiu. Vasile Rabega,
Elena Roman, Alexandra Ferraru, Grigore Maggiari, Nectara de Flondor.
Majoritatea celor citati sunt artisti care vor consturi în continuare
stagiunile lirice nationale. Treptat, valoarea dovedita de asemenea
cântareti, reuniti prentru spectacole în variate formule de moment, a
convins impus necesitatea sustinerii înfiintarii unei Opere de stat.
Ministrul Artelor si Cultelor, poetul Octavian Goga, el însusi sotul
unei voci celebre în epoca, soprana Veturia Goga, supranumita
“Privighetoarea Ardealului”, s-a implicat în solutionarea problemelor
de definitivare a statutului Operei, care fiinta provizoriu sub forma
Societatii Lirice Române “Opera”, condusa de Ion Nonna Otescu, sub
patronajul M.S. Regina Maria. În 1921, Societatea “Opera” a primit
fondurile necesare pentru a corespunde criteriilor de
institutionalizare a unui teatru musical national, devenind OPERA
ROMÂNA. Spectacolul inaugural a fost un eveniment remarcabil, premiera
cu Lohengrin de Wagner montat de regizorul Adalbert Markowski,
având la pupitrul ansamblului pe George Enescu. Generatie dupa
generatie, scoala româneasca de canto a dezvaluit valori remarcabile, a
caror evolutie ilustreaza deceniile ce au urmat. Exista în fapt o
preluare de stafeta ce asigura unitatea istorica a artistilor
apartinând primei scene lirice românesti. Dirijori de renume precum
Umberto Pessione, Egizzio Massini, Jean Bobescu, Ionel Perlea, George
Georgescu, Alfred Alessandrescu, Constantin Silvestri, Cornel
Trailescu, Constantin Bugeanu, Mihai Brediceanu, Carol Litvin, Paul
Popescu si, mai recent Adrian Morar, Iurie Florea, Vlad Conta, maestrii
de cor Gheorghe Kulibin, Stelian Olariu; ,regizori, începând cu
Adalbert Markowschi, Constantin Pavel, Panait Cottescu, Jean Rânzescu,
George Teodorescu, Hero Lupescu. În ce priveste cântaretii, la cei deja
amintiti se adauga Emilia Alessandrescu, Mihail Nasta, Romulus
Vrabiescu, Grigore Teodorescu, Elena Ivony, Aurel Costescu-Duca,
Cecilia Nasta-Cerchez, Maria Cojocareanu si Margareta Metaxa, toti
contribuind la reputatia internationala a teatrului. În aceeasi
perioada, artisti de marca din întreaga lume au cântat pe scena Operei,
în timp ce alti cântareti români îsi faceau cunoscuta valoarea în
cariere internationale: Traian Grozavescu, Florica Cristoforeanu, Maria
Cebotari, Viorica Ursuleac, Dimitrie Onofrei, Stella Roman, Petre
Munteanu. În dinamica generatiilor, au urmat multi alti artisti de
faima, capabili a convinge publicul de fascinanta lume a spectacolelor
lirice. Printre cei ce ilustraza a doua jumatate a secolului XX se pot
aminti Petre Stefanescu-Goanga, Evantia Costinescu, Maria Snejina, Nicu
Apostolescu, Dora Massini, Ioana Nicola, Valentina Cretoiu, Serban
Tassian, Dinu Badescu, Nicolae Secareanu, Arta Florescu, Lucia Bercescu.
Dupa 1950, Opera a primit, în sfârsit, un sediu nou, menit a înlocui pe
cel distrus de bombardamentele asupra Capitalei în timpul razboiului.
Se ofereau astfel conditii sporite pentru a realiza productii lirice si
coregrafice de prima importanta. Inaugurarea noii cladiri a Operetei a
fost marcata de premiera, în 9 ianuarie 1954, cu Dama de pica de Ceaikovski, spectacol urmat si de premiera baletului Coppelia
(10 ianuarie 1954), într-o productie semnata de maestrul coregraf Anton
Romanowski. Fireste, a urmat o perioada de mare expansiune artistica,
în repertoriu fiind cuprinse creatii românesti de certa valoare.
Neîndoios, statutul teatrului liric se impunea în actualitate, artistii
Operei participând la evenimentele culturale nationale, cei mai de
seama fiind remarcati cu titlul de Artist Emerit sau Artist al
Poporului.
De altfel, chiar dincolo de conditiile istorice ale momentului,
interpretii români continua sa fie binecunoscuti peste hotare, multi
dintre ei fiind detinatorii unor importante premii la Concursurile
Internationale de Canto de la Toulouse, Geneva, s’Herzogenbosch,
Montreal, Sofia, Rio de Janeiro, Moscova, Leipzig, München, Salzburg,
Barcelona, Busseto etc. Astfel, depasind conditiile anterioare de
promovare, Teatrul de opera si balet
(denumire provizorie a operei bucurestene, dupa modelul sovietic) s-a
impus ca o scena extrem de apreciata pe plan international, efectuând
importante turnee la Paris, Moscova, Atena. Un mare eveniment al
istoriei moderne este reprezentat de montarea capodoperei enesciene Oedipe,
în cadrul primului Festival international “George Enescu” (1958). Aveau
sa se afirme pe scenele cele mai mari ale lumii artisti ca Elena
Cernei, Magda Ianculescu, Ion Buzea Viorica Cortez, Ileana Cotrubas,
Octav Enigarescu, Arta Florescu, Nicolae Herlea, Dan Iordachescu,
Marina Krilovici, Iolanda Marculescu, Victoria Bezetti, Valentin
Teodorian, Cornel Stavru, Octavian Naghiu, Teodora Lucaciu, David
Ohanesian, Zenaida Pally, Iulia Buciuceanu, Lella Cincu, Ion Pisso,
Ladislau Konya, Maria Slatinaru Nistor, Ludovic Spiess, Eugenia
Moldoveanu, Eduard Tumagean, Constantin Gabor, Vasile Martinoiu, Silvia
Voinea (Metropolitan, Scala din Milano, Royal Opera „Covent Garden",
Opera din Paris, Bolsoi Teatr din Moscova, Stadt Oper din Berlin,
Semperoper Dresda, Teatro Liceu din Barcelona, Teatro “La Fenice”).
Începând din perioada de dupa 1990, problemele politice au fost în mare
parte înlocuite de cele de management. S-a continuat reluarea unor
titluri în montari noi, iar echipa de interpreti a fost în continuare
completata cu voci tinere, în pleiada cântaretilor de frunte din ultima
perioada remarcându-se Felicia Filip, Mariana Colpos, Roxana Briban,
Sorina Munteanu, Ecaterina Tutu, Oana Andra, Ionel Voineag, Sever
Barnea, Iulia Isaev, Marius Brenciu, Robert Nagy, Mihaela Stanciu,
Stefan Ignat, Iordache Basalic, precum si interpreti a caror cariera se
desfasoara peste hotare, ca Ruxandra Donose, Elena Mosul, Adina
Nitescu, Ruxandra Urdareanu, Alexandru Agache. Impactul asupra
publicului este consolidat de seria artistilor plastici care au
asigurat spectaculozitatea si efectul viziunilor regizorale – Paula
Brâncoveanu, Elisabeta Benedek, Roland Laub, Viorica Petrovici, Adriana
Urmuzescu, Catalin Ionescu Arbore. Recenta initiativa a deschiderii
Studioului experimental “Ludovic Spiess”, condus de tânarul dirijor
Tiberiu Soare, participarea la proiectul intereuropean promovat de
Central & Eastern European Musiktheater (CEE), ca si Concursul
pentru creatii românesti de opera se afla printre argumentele cele mai
convingatoare ale ritmului actualitatii si mentalitatii de modernitate
afirmata în istoria de doua secole a teatrului liric bucurestean.
Grigore Constantinescu
|
